Istoric – Chinezii sunt cei care au descoperit acupunctura intre anii 4000 si 3000 I.Hr., elaborand aceasta tehnica poate plecand de la observarea remisiunilor inexplicabile la cei raniti de sageti sau ale celor torturati cu ace ascutite. Practicarea sa s-a raspandit in Franta incepand cu deceniul al patrulea.
Indicatii – Asa cum in China, in prezent, medicina occidentala este mult practicata, acupunctura s-a dezvoltat si ea foarte bine in tarile occidentale, cel mai adesea in completarea altor tratamente indicatiile ei tin de aceleasi specialitati ca cele ale medicinei generale: de la reumatologie la pneumologie, trecand prin ginecologie (vomele din timpul sarcinii, dismenoreele), gastroenterologie, otorinolaringologie (sinuzite, rinolaringite, traheite cronice) sau unele tulburari de comportament (nervozitate, trac, angoase, enurezis, afectiuni consecutive stresului). Ea este indicata in mod particular in caz de inflamatie, de spasme si de dureri (nevralgii, migrene, dureri-fantoma ale amputatilor, mialgii, contractura), in afara cazului unei leziuni organice importante. Manifestarile alergice (astm, febra fanului) constituie, de asemenea, unul dintre domeniile de predilectie ale acupuncturii. In fine, in caz de entorsa sau de accident muscular banal (intindere), acupunctura permite o usurare a durerilor pacientului. Utilizata pe scara larga in China, analgezia acupuncturala, eronat denumita anestezie prin acupunctura, nu este utilizata in Occident decat in obstetrica (nasterea fara dureri) si in stomatologie (ingrijiri dentare), incercarile de inlocuire a anesteziei prin acupunctura, in cursul unor adevarate interventii chirurgicale, nu dau rezultate suficiente, dupa criteriile occidentale.
Principiul – S-a demonstrat ca acupunctura elibereaza in sistemul nervos central endorfine (hormoni cu efect analgezic). Mai mult, introducerea de ace, stimuland nervii periferici, ar distrage atentia de la durerea de baza. Dupa medicina traditionala chineza, ki, influxul vital, circula in corp in lungul a 24 meridiane sau linii de inaintare, in legatura unele cu altele. Pe lungimea fiecarui meridian se gasesc punctele-cheie. Ele se impart in 5 categorii:
– punctele de tonificare, al caror rol este de a stimula o functie organica deficitara;
– punctele de dispersie, al caror rol este de a calma o functie organica ce sufera prin exces (hiperfunctie, hipersecretie etc.);
– punctele surse care regleaza;
– punctele de alarma sau punctele Herault, dureroase spontan atunci cand meridianul pe care se gasesc este perturbat;
– punctele de trecere, prin care se scurge energia vitala atunci cand ea se afla in exces intr-un organ.
Acupunctura trateaza pacientul prin inserarea acelor in aceste puncte precise (787 in total). In functie de boala, se stabilesc temperatura acului, unghiul de introducere, miscarea de basculare sau de vibratie a acului in momentul intoducerii lui, rapiditatea introducerii sau retragerii acului, precum si durata de mentinere in aceasta asezare. Unii specialisti in acupunctura chiar recurg la trecerea unui curent electric pentru a stimula deblocarea meridianului.
